Accident șocant la Nistorești, pe DN1: Cinci persoane au decedat în impact – FOTO

Autor: Cristian Agatie 18 mai 2021 Știri auto

Un accident șocant s-a produs marți la Nistorești, pe DN1. Cinci persoane au decedat în impactul dintre două mașini. O a treia mașină a fost, de asemenea, acroșată, dar ocupanții acesteia nu au au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Intră în Galeria FOTO

Accidentul s-a produs pe DN1, la intrarea în Nistorești (județul Prahova), pe sensul către munte. Din primele informații, una dintre mașini a intrat pe contrasens, într-o zonă în care șoseaua are o lățime mai mare, iar cele două sensuri nu sunt delimitate cu parapeți. Ca și pe E85 „Drumul Morții”, și în această zonă șoferii circulă, practic, pe patru rânduri, deși pe asfalt sunt marcate numai două benzi. Nu întâmplător, atât DN1, cât și DN2/E85 sunt în topul celor mai periculoase șosele din România.

Impactul a fost frontal, spun cei care au fost martori la accident. În afara celor două mașini, o a treia a fost acroșată ușor, fără urmări grave, din fericire. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, circulaţia a fost blocată complet câteva zeci de minute şi deviată prin Breaza, iar în prezent este restricţionată pe sensul Braşov către Ploieşti al DN 1, poliţiştii rutieri acţionând pentru dirijare.  Cinci bărbaţi au fost declaraţi decedaţi, alte două persoane sunt rănite uşor, fiind transportate la spital.

Accident șocant la Nistorești, pe DN1: Ce spun polițiștii

„Pe DN 1, km 103+900 Nistoreşti, pe sensul de mers Braşov către Ploieşti, s-a produs un accident rutier în care au fost implicaţi un conducător auto în vârstă de 21 de ani şi un conducător auto în vârstă de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 21 de ani şi al celor 4 pasageri din maşina acestuia. (…) Totodată, a fost acroşat un alt autoturism care circula regulamentar, fără a fi înregistrate victime. Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ”, informează sursa citată.

„La faţa locului au fost mobilizate o maşină de stingere, trei descarcerări, patru ambulanţe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă” , a anunțat și ISU Prahova. De asemenea, a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD, înainte de a fi pronunțat decesul celei de-a cincea persoane.

La acest moment se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide